METREM Beclean investește într-un sistem fotovoltaic la fabrica din Șintereag

METREM Beclean investește într-un sistem fotovoltaic la fabrica din Șintereag

Metrem Beclean, companie specializată în fabricarea articolelor din fire metalice, pregătește o investiție de aproximativ 1,16 milioane de lei într-un sistem de producere a energiei electrice prin panouri fotovoltaice, care va fi instalat la punctul de lucru din Șintereag-Gară. Centrala va avea o putere instalată de 0,4 MWp, iar întreaga cantitate de energie produsă va fi utilizată pentru consumul propriu al companiei.

Investiția va fi realizată din fondurile proprii ale Metrem Beclean și este estimată la 1,15 mil. lei. Potrivit documentației depuse pentru obținerea avizelor de mediu, implementarea proiectului este programată în perioada iulie 2026 – iunie 2027. Sistemul fotovoltaic va fi montat pe acoperișul halei de producție C6 de la punctul de lucru al companiei din Șintereag-Gară, pe o suprafață desfășurată de aproximativ 2.228 de metri pătrați.

Până la 950 de panouri și o baterie de stocare de 97 kWh

Noua instalație va avea între 800 și 950 de panouri fotovoltaice monocristaline, fiecare cu o putere de minimum 450 W. Sistemul va include patru invertoare cu o putere de minimum 100 kW fiecare și un acumulator cu o capacitate de 97 kWh.

Puterea instalată a panourilor va fi de 0,4 MWp, aceeași capacitate fiind prevăzută și pentru cele patru invertoare. Panourile vor fi orientate spre est și vest și vor avea un unghi de înclinare de 5 grade.

Producția anuală estimată se ridică la aproximativ 451,6 MWh de energie electrică. Pe o perioadă de 20 de ani, instalația ar urma să genereze peste 9.000 MWh.

Energia produsă nu va fi livrată în rețeaua publică de distribuție, ci va fi consumată integral în activitatea industrială a Metrem Beclean, reducând astfel cantitatea de electricitate cumpărată din rețea și expunerea companiei la fluctuațiile prețurilor energiei.

Conform estimărilor din documentația proiectului, sistemul ar permite o reducere medie anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră de aproximativ 276 de tone de CO2.

Investiția vine în contextul modernizării producției

Proiectul fotovoltaic este legat și de un alt program de investiții derulat de Metrem Beclean pentru creșterea competitivității companiei. Firma pregătește achiziția unei linii complete de zincare care va utiliza energie electrică în procesul industrial. În acest context, producerea locală de energie regenerabilă ar putea acoperi o parte din consumul suplimentar generat de noile echipamente și ar reduce dependența fabricii de energia cumpărată din surse convenționale.

Metrem Beclean desfășoară la Șintereag-Gară activități de fabricare a articolelor din fire metalice și de acoperire a firelor metalice. Compania dispune aici de construcții cu o suprafață totală de 7.223 de metri pătrați, amplasate pe un teren de 45.757 de metri pătrați.

Categories: Brands, Bursa, Business in top

About Author