Începând de azi, Alexandru Stânean redevine director general la TERAPLAST, înlocuind-o pe Mirela Pop
La distanță de 2 ani de la vechiul mandat, Alexandru Stânean redevine director general al grupului TERAPLAST Bistrița, numire valabilă cu data de 2 iulie 2018. Acesta o înlocuiește în funcție pe Mirela Pop, căreia i-a fost întrerupt mandatul, cu acordul părților.
„Mă bucur pentru șansa de a-mi aduce aportul la dezvoltarea unuia dintre cei mai mari jucători de pe piața materialelor de construcții din România, dar și pentru că, în cei 10 ani de colaborare, am avut ocazia de a lucra alături de o echipă solidă, dedicată și extrem de bine pregătită, precum cea din cadrul TeraPlast”, a declarat Mirela Pop, fostul Director General al TeraPlast.
Alexandru Stânean (36 ani), de profesie economist, și-a început activitatea în cadrul TeraPlast în 2007 și a ocupat, pe rând, diverse poziții în top management-ul companiilor din Grup. În perioada 2014 – 2016, în care a condus echipa Grupului TeraPlast, profitul net consolidat a crescut de la 3,5 la 8,6 milioane de euro, iar cifra de afaceri a crescut de la 73,5 milioane de euro la 87,8 milioane de euro. Stânean a părăsit Grupul pentru câteva luni în 2017, acceptând provocarea de a repune pe roți businessul Agro Invest/Combis, dar a renunțat în luna decembrie, viziunea sa fiind complet diferită de cea a proprietarului afacerii, Ioan Moldovan. A revenit la TeraPlast, ca director general adjunct, în aprilie 2018.
„Grupul s-a transformat radical în ultimul an, datorită achizițiilor făcute, de aceea principala prioritate este integrarea activităților din subsidiare pentru a folosi sinergiile existente la nivel de Grup, fără a neglija continuarea eficientizării proceselor operaționale, dar și continuarea expansiunii naționale și internaționale, în scopul creșterii vânzărilor și profitabilității Grupului”, a declarat Alexandru Stânean, noul Director General al TeraPlast.
Grupul TeraPlast include societățile TeraSteel România și TeraSteel Serbia (producători de panouri sandwich și structuri metalice zincate), TeraPlast (cel mai mare procesator PVC, producător de țevi, granule și profile de tâmplarie), Depaco (producătorul țiglei metalice marca Wetterbest), TeraGlass (producător de ferestre și uși din PVC), TeraPlast Logistic și TeraPlast Ungaria.
În ultimii 10 ani, Grupul TeraPlast a investit 246 de milioane de lei în dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție, dar și în extinderea portofoliului de produse.
Categories:
Business in top