OPINIE / Alin Bolbos – Din ce ar trebui să trăiască, totuși, presa?


Nu vreau să fiu deontolog, mai ales în vremurile astea când e plină lumea de deontologi și de atotștiutori. Aș vrea însă să am o opinie cu privire la poziția ingrată în care se găsește astăzi presa, în special cea locală, pentru că am impresia că lumea nu înțelege o iotă din ce înseamnă un ziar. Vor fi niște judecăți aparent disparate, care însă formează un întreg.
Era o vreme postceaușistă, dar înaintea Internetului, când presa funcționa ca o instituție liberă, respectată, ascultată, căutată, chiar temută. Un articol mai virulent, o opinie sau o investigație „se viraliza” din gură în gură și lumea alerga pe la chioșcuri să cumpere ziarul cu pricina. Evident, un ziar trăia în primul rând din vânzări, apoi din publicitate (vânzând spațiu de expunere), așa cum a fost mereu, din secolul al XVII-lea încoace, de când au apărut gazetele.
Și a venit Internetul, iar ziarele și-au construit câte o “anexă” online, mizând pe viteza de circulație a informației în modul electronic. Încet, pe măsură ce cititorii au migrat spre online, mare parte din ziarele print au pus punct și au dezvoltat doar variantele “web”. Aici a apărut însă prima mare problemă: a dispărut vânzarea informației către cititori, adică, principala sursă de finanțare a unui ziar. Online, nu avem astăzi un ziar care să impună cititorilor să plătească integral pentru a accesa informația. Sunt încercări, dar încă în fază incipientă. Așadar, cititorii primesc informațiile gratuit, necondiționat. Înainte consumau poate 3 lei pe zi ca să se informeze, acum nu consumă nici măcar 1 leu pe lună și, în plus, au și libertatea de a posta comentarii la orice articol.
A doua mare problemă adusă de mutarea în online este prețul mult mai redus la publicitate. Un exemplu: dacă un client plătea 500 euro pentru o pagină de publicitate (o singură apariție) într-un ziar pe hârtie, în online acesta strâmbă din nas când îi ceri 200 euro pentru o lună. De ce? Probabil că are legătură tot cu importanța pe care o avea presa în epoca pre-Internet și azi nu o mai are, în mintea unora. Astăzi, vorba lui C.T. Popescu, unii cred că suntem 17 milioane de jurnaliști în România, fiecare cu ziarul său, adică pagina individuală/contul de Facebook. De când cu Facebook, după ce și-a pierdut resursele financiare, presa și-a pierdut aproape complet și credibilitatea. Presa are acum tot atâta credibilitate câtă are un politician, un interlop, un văcar etc – fără a jigni aici vreo categorie. Și acesta e “meritul” lui Zuckerberg, de la Facebook, care a făcut o afacere genială și a transformat pe toată lumea în formator (informator, deformator etc) de opinie, năruind credibilitatea unei instituții esențiale, veche de secole.
Să nu lungim vorba, presa – în România cel puțin – este într-o postură foarte ingrată: trebuie să existe, e esențial pentru democrație, dar e obligată să încaseze… nimic pentru munca ei, oferind informații gratuit, în condițiile în care bugetele de publicitate pe online se împart mai mult între giganții Facebook și Google.
Din ce ar trebui să trăiască, totuși, presa?
Din orice direcție ar veni banii, ar ploua cu acuzații de subordonare. Cum plouă zilele astea la Bistrița.
De acord, ar fi ideal ca ziarele să nu aibă aproape deloc afaceri cu instituții de stat și cu partide politice, să fie independente, să poată scrie orice despre oricine, la orice oră. După cum am explicat mai sus, nu suntem într-o situație ideală, mai ales de când a apărut și pandemia Covid-19, care a măturat și bruma de publicitate care mai venea din privat. În mai toate județele României e la fel: ziarele au contracte și cu statul, dar nu pentru că adoră situația asta, ci pentru că altfel ar închide redacțiile.
Și, cum ar fi, stimați cititori, ca undeva în toamnă, când se va ridica ceața de pe această perioadă, să vă treziți că nu mai există niciun ziar? Că informațiile importante ale zilei nu mai sunt descoperite, filtrate și verificate de nimeni? Că singurele informații locale pe care le mai primiți sunt cele venite prin Facebook, despre ce a mai făcut vecina, ce a mai zis vecinul, ce poză a mai postat nuștiucine, ce a mai debitat un politician sau altul?
Ce soluții văd eu pentru ca presa locală să își facă totuși treaba, să nu fie subordonată nimănui, să-și recapete credibilitatea?
- Finanțarea și de la stat este o soluție, de avarie, dar cititorul trebuie să înțeleagă contextul și aibă încredere că ziarul se poate menține neutru
- Încurajarea mediului privat local să devină un client de publicitate preponderent, așa cum e oriunde în lume, dar acesta e un proces îndelungat
- Susținerea presei prin alocarea de fonduri europene, acordate direct de la Bruxelles, ca să nu fie discuții (eu am informații că există astfel de discuții la nivel de UE)
- Introducerea unei soluții tehnice (poate cea prin SMS) prin care cititorii să poată contribui, măcar cu 1 leu pe lună, la susținerea financiară a unui ziar. E firesc, așa cum cumpără pâine, așa cum plătesc abonament la telefon, așa cum își cumpără o carte – oamenii să își cumpăra informațiile de care au nevoie. Evident, dacă au nevoie. Ca bonus, primesc și libertatea de a comenta (pozitiv sau negativ) acolo unde doresc.
Înainte să aruncați cu pietre, voi ce ziceți?