Prefectul: Este inadmisibilă lipsa de reacție a celor de la AJOFM BN față de situația de la RAAL
După ce a aflat din presă de concedierile colective care urmează să fie făcute la RAAL, prefectul Stelian Dolha a luat atitudine și critică dur conducerea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud. Stelian Dolha e supărat că instituția pe care o conduce nu a fost înștiințată despre problemele de la RAAL.
“Este inadmisibilă lipsa de reacție a celor din conducerea AJOFM Bistrița-Năsăud față de o situație atât de gravă cum este notificarea unei mari companii că urmează disponibilizarea colectivă a 800 de oameni din județ. Nu s-au sinchisit să transmită situația autorităților județene, n-au informat Instituția Prefectului, deși erau obligați să o facă, n-au transmis nici măcar un capăt de informare, n-au dat un telefon, nimic. Au pus hârtiile la sertar și au așteptat să treacă timpul. E pur și simplu bătaie de joc. În privința aceasta lucrurile nu vor rămâne așa, i-am cerut ministrului Muncii, doamnei Violeta Alexandru să facă o monitorizare a managementului agenției din Bistrița-Năsăud și să fie luate măsuri. Pe de altă parte am avut o discuție astăzi, imediat ce am aflat despre această situație, cu conducerea RAAL. Au o problemă legată de comenzile externe și de blocajele temporare de pe piața internațională. O să am discuție cu ministrul Muncii și cu premierul României, Ludovic Orban, să vedem ce se poate face, legal, în situația dată, ținând cont de gravitatea situației și de faptul că este vorba de pierderea a sute de locuri de muncă”, a anunțat aseară prefectul Stelian Dolha.
Ieri, în presă au apărut primele informații legate de disponibilizarea a 800 de persoane care lucrează în cadrul companiei RAAL. Oamenii ar urma să ajungă direct în șomaj.