Primăria Bistrița a anunțat că a achiziționat baza sportivă Mecanica la prețul de 5 mil. lei sumă care va fi achitată după rectificarea de buget din iulie.
“Am cumpărat practic 3,28 ha de teren cu vechile construcții care mai există și aici dorim să amenajăm o zonă de agrement la standarde ridicate, care să conteze la nivel regional și național. Primăria va face această investiție cu ajutorul fondurilor europene, cel mai probabil începând cu 2024. Din punctul meu de vedere proiectul Aquapark din Wonderland, inițiat de fosta administrație, a fost mort din start pentru că orașul nu își permitea o asemenea investiție din bugetul propriu. Aici, la baza Mecanica vom folosi fonduri europene.” – a declarat Ioan Turc, primarul Bistriței.