Unul dintre cei mai mari angajatori din Bistrița-Năsăud a anunțat că începând de luna viitoare va face concedieri colective. Compania RAAL va desface contractele de muncă pentru 800 de persoane.
Conform AJOFM, citată de portalul Timp Online, cei 800 de oameni ar urma să ajungă direct în șomaj.
Încă din luna iunie directorul tehnic al companiei RAAL, Mircea David anunța că fabrica va face concedieri colective dacă statul nu va mai menține timp de 3 luni măsura acordării șomajului tehnic.
“Ar fi utilă păstrarea reglementarilor legate de șomajul tehnic pentru încă 3 luni. În caz contrar, până la revenirea comenzilor la nivelul anterior crizei sanitare, firma RAAL SA va fi nevoită să concedieze o parte din personal. Firmele mari și foarte mari nu beneficiază de subvenții pentru dotări, ci doar pentru angajarea de salariați noi, ceea ce nu contribuie la creșterea competitivității acestora”, a declarat Mircea David în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Prefectura Bistrița și la care au participat mai mulți manageri ai unor mari companii bistrițene.
Desprinsă în 1991 din brațele marelui IUT, RAAL Bistrița a devenit unul dintre marii producători europeni de sisteme de răcire și schimbătoare de căldură, cu filiale în Italia, Olanda, Germania și SUA.
Potrivit ultimelor informații publicate de Ministerul de Finanțe, în 2019 compania RAAL avea 2.428 angajați, rula o cifră de afaceri de 329 mil. lei și obținea profit de 4.8 mil. lei.