Un holding austriac a cumpărat, discret, trei microhidrocentrale pe râul Țibleș
Un holding austriac a preluat, recent, câteva centrale de producție a energiei regenerabile din România, printre care și compania bistrițeană ZAGRA Hidro, care deține 3 microhidrocentrale, în cascadă, pe râul Țibleș.
Compania austriacă Enery Power Holding, prezentă şi pe piaţa de energie din Cehia, Slovacia şi Bulgaria, a semnat un acord pentru achiziţionarea portofoliului de proiecte de energie regenerabilă deţinut de canadienii de la Jade Power Trust în România, pentru un preţ total de 71 milioane euro. Portofoliul are o capacitate totală de 81MW li este prima investiţie a Enery în sectorul de energie eoliană şi hidro din România.
Compania austriacă a fost fondată de Richard König, Lukas Nemec şi RP Global, iar din 2021 principalul finanţator este Three Seas Initiative Investment Fund (3SIIF), prin intermediul Amber Infrastructure, strategia Enery vizând extinderea proiectelor de energie regenerabilă din Europa centrală şi de Est.
Tranzacţia a inclus două parcuri eoliene din Dobrogea, două proiecte de energie solară şi două centrale hidroelectrice.
Zagra Hidro exploatează o centrală hidroelectrică formată din trei hidrocentrale în cascadă pe râul Țibleș, la nord-vest de Năsăud. Instalațiile se află în construcție, două dintre centrale fiind practic finalizate, cu excepția punerii în funcțiune a echipamentelor de alimentare cu apă și cabluri. Centrala generatoare superioară, Zagra I, este o instalație de 412 kW de tip “la firul apei”, centrala generatoare din mijloc, Zagra II, este o instalație de 339 kW, iar Zagra III este o instalație de 648 kW.
În 2011, câțiva investitori bucureșteni, în frunte cu Romenergo, anunțau o investiție de 3,8 milioane de euro în construirea a trei microhidrocentrale pe râul Ţibleş. Decizia amplasării lor aici s-a făcut ca urmare a unor studii hidrologice care au arătat cât ar putea produce o astfel de microhidrocentrală. Ulterior, afacerea a fost preluată de canadienii de la Jade Power Trust.