Francezul milionar din Crainimăt și-a mutat firma Baryxus Capital în Capitală
După doi ani de afaceri în transporturi având sediul social în Crainimăt, antreprenorul francez Djafari Ariane, de origine iraniană, și-a mutat firma Baryxus Capital în București. El a cumpărat și partea de 5% din companie pe care o deținea bistrițeanca Viorica Covaciu.
După doar un an în Capitală, compania a crescut de la venituri de 48,3 mil. lei (2018) la 77,7 mil. lei (2019), cu un rezultat net de 1,2 mil. lei. Francezul și bistrițeanca au rămas totuși parteneri în Summer Logistics SRL, unde Djafari are 75%, iar bistrițeanca 25%. Summer Logistics a rulat 2,59 mil. lei în 2019, având un profit net de 1,3 mil. lei.
În plus, Viorica Covaciu mai are o companie proprie, CCC Euro Trans, tot de transporturi, unde a avut venituri de 1,65 mil. lei în anul trecut.