GEOPLAST, selectată să lucreze la spectaculosul proiect OXYGEN Residence din Cluj-Napoca

GEOPLAST, selectată să lucreze la spectaculosul proiect OXYGEN Residence din Cluj-Napoca

Compania bistrițeană GEOPLAST a fost selectată pentru a furniza tâmplărie de aluminiu și sticlă pentru OXYGEN Residence, unul dintre cele mai mari și spectaculoase proiecte imobiliare și comerciale aflate în desfășurare în Cluj-Napoca. Detalii în interviul acordat de Anamaria Ștefănuțiu Mureșan, cofondator și manager al GEOPLAST.

Q: GEOPLAST are o recunoaștere tot mai puternică pe piața din Cluj. Cum s-a ajuns aici?

Anamaria Ștefănuțiu: Compania noastră și-a format acest nume bun în Cluj-Napoca – și nu numai – în cei 20 de ani de activitate și cu participări la numeroase proiecte speciale, unde produsele noastre au primit mereu aprecieri. GEOPLAST are multe realizări în Cluj-Napoca: am lucrat și la Cluj Arena și la Platinia Mall și cu dezvoltatori de proporții, în ansambluri imobiliare precum Studium Green, Park Lake, Bonjour Residence, Sofia Residence. Ne onorează, acum, să lucrăm și la Oxygen Residence, un proiect spectaculos.

Q: Ce propune, de fapt, Oxygen Residence?

A.Ș.: E un concept interesant, într-o zonă foarte bună din centru, pe malul Someșului Mic, în imediata vecinătate a Parcului Feroviarilor. Investitorii propun trei imobile (unul cu 17 etaje, două cu 16) pentru uz rezidențial și birouri și două clădiri unite într-un mall, cu o suprafață totală de 38.000 mp. Mallul va avea o parcare cu 3 niveluri și un acoperiș verde, practic va fi un mini parc acolo, pe acoperiș.

Q: Cum a încheiat GEOPLAST anul 2023?

A.Ș.: Anul anterior a fost destul de bun din punct de vedere financiar, dar noi nu am alergat niciodată să facem cifre mari în detrimentul calității produselor sau al seriozității în relația cu clientul. Am preferat să participăm direct în proiectele partenerilor noștri și să găsim soluții la toate cerințele lor, oricât de personalizate și dificile ar fi fost. Nu am vrut să fim niște producători de volum, standardizați, care lucrează în serie, sau niște intermediari care obțin lucrări și le subcontractează, doar pentru a avea cifră de afaceri mare. Ne-au plăcut proiectele dificile, unde nu se înghesuie firmele de profil obișnuite.

Q: Ce investiții ați derulat în 2023 și ce schimbă acestea?

A.Ș.: Am investit mult în echipamente pentru produsele speciale, cele cu personalizare: confecții din sticlă, uși, cabine de duș, balustrade etc. Și în zona de tâmplărie PVC am investit într-un centru de prelucrare nou, achiziționând echipamente automatizate pentru a mări capacitatea de producție și a perfecționa produsul finit. Estimăm că aceste investiții, realizate din surse proprii, ar putea crește capacitatea de producție chiar și cu 100% pe unele segmente. Aceste beneficii se simt deja în vânzări și, prin urmare, vor fi reflectate în rezultatele financiare viitoare.

Q: Există și în Bistrița multe proiecte unde a participat GEOPLAST. Ne spuneți câteva mai recente?

A.Ș.: Deși lucrăm foarte mult în Cluj, unde cred că suntem în Top 3 jucători de profil, nu am neglijat proiectele mari de acasă, de la Bistrița. În trecut, am participat la proiecte precum Hotel Metropolis, Mercedes, Leoni, Sanovil, Penny, RAR, Tribunalul Bistrița-Năsăud – ca să enumăr doar câteva. Acum suntem implicați în construcția unor ansambluri imobiliare mari, cum ar fi DHD (str. Grigore Pletosu), Panoramic (Subcetate), Best Luxury Residence (Str. Libertății), centrul comercial OK Shopping Center sau proiectele derulate de compania Amicii Building. De câțiva ani încoace, au apărut și la Bistrița proiecte mai speciale, cu dificultate și cu niște standarde superioare de calitate. Cu experiența dobândită în Cluj, pentru GEOPLAST e ușor să abordeze și aceste proiecte. Mai ales că de 22 de ani lucrăm cu aceiași furnizori de materiale, lideri mondiali, cum ar fi Schüco, Alumil, Rehau sau Guardian, iar această constanță a calității ne-a adus aprecieri și clienți de top.

Q: Cât de gravă este situația forței de muncă disponibile în Bistrița? Cu ce se confruntă GEOPLAST?

A.Ș.: Noi avem acum o medie de 80 de angajați, mulți dintre ei cu o vechime deja considerabilă. Există o problemă cu oamenii calificați, sunt puțini și mereu cu gândul la a găsi o ofertă mai bună, la altă firmă. Se întâmplă des că ai calificat un om la locul de muncă și imediat după aceea primește o ofertă și își ia zborul. Practic, tu ca angajator nu mai apuci să beneficiezi de cunoștințele lui, după ce ai investit timp și bani în formarea acelei persoane. Fluctuația nu mai e totuși atât de mare ca acum câțiva ani. Încercăm să ne ținem oamenii aproape, avem diverse strategii de fidelizare care până acum au dat roade. Investițiile în tehnologizare, în automatizare, reduc și ele din această presiune. Avem, de exemplu, roboți care lucrează la prelucrarea sticlei, omul a devenit acolo un simplu observator/manipulator. În domeniul nostru, doar serviciile de montaj nu pot fi automatizate, aici vom avea mereu nevoie de oameni calificați.

Q: Ce așteptări are compania pentru 2024?

A.Ș.: La modul precaut în care facem noi business, la felul în care ne-am pregătit cu toate aceste investiții, credem că o să fie un an bun pentru GEOPLAST. Unii vorbesc de o criză economică prelungită, noi nu o resimțim încă, probabil că va fi una sectorială. Avem contracte în derulare, chiar am început să creștem volumele livrate datorită eficientizării și automatizării producției. Nu e o muncă ușoară ce facem noi, dar ne mândrim că am ajuns printre cei mai buni și brandul GEOPLAST e sinonim cu calitatea și seriozitatea!

Categories: Brands, Bursa, Business in top

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*