Tin Expert Construct câștigă o licitație de 14 mil. lei pentru modernizarea spitalului din Arad

Tin Expert Construct câștigă o licitație de 14 mil. lei pentru modernizarea spitalului din Arad

Asocierea condusă de firma bistrițeană Tin Expert Construct a fost desemnată câștigătoare a licitației pentru a doua etapă de renovare a unei clădiri a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Oferta depusă împreună cu Inst-Nistor este de 13.993.269,96 lei fără TVA.

La licitație a participat și asocierea Drast Company – Hospital Technical Solutions – Electro-Construct, cu o propunere financiară de 14.034.746,83 lei fără TVA. Ambele oferte au fost admise și au primit punctajul tehnic maxim. Diferența de preț, de circa 41.477 de lei, a înclinat clasamentul în favoarea asocierii conduse de constructorul bistrițean, care a obținut 100 de puncte, față de 99,82 puncte pentru concurent.

Investiția vizează corpul C7 din incinta fostului Spital Municipal Arad, situat în Piața Mihai Viteazu. Documentația prevede renovarea spațiilor de la parter și etaj, înlocuirea instalațiilor electrice, sanitare, termice și de gaze medicale, precum și realizarea sistemelor de ventilare, climatizare și protecție la incendiu. Sunt prevăzute recompartimentări pentru reorganizarea circuitelor medicale, grupuri sanitare pentru saloane, un sistem de apelare a asistentelor și instalarea unui lift și a unui ascensor pentru transportul materialelor.

Tin Expert Construct este deținută de antreprenorii Ioan Girigan și Constantin Bortă. Compania a încheiat anul 2025 cu afaceri de 47,8 milioane de lei, în creștere cu 47,2%, un profit net de aproximativ 3,5 milioane de lei și un număr mediu de 36 de angajați. Constructorul a realizat, între altele, săli de sport, creșe și dispensare în mai multe județe ale țării.

Categories: Brands, Bursa, Business in top

About Author